Inchirieri hale industriale si birouri, spatii de productie si depozitare

PDF
Imprimare
Email

Sofimat Logistic Park cuprinde un complex de spatii industriale, spatii de birouri, depozite si utilitatile necesare desfasurarii de activitati industriale, logistice si de servicii.

Inchirieri hale industriale şi birouri, spaţii de producţie si depozitare

Sofimat Logistic Park cuprinde un complex de spatii industriale, spatii pentru birouri si administrative, depozite, zone pentru depozitare exterioara si parcare. Aceste facilitati sunt dotate cu toate utilitatile fiind astfel posibila desfasurarea oricarei activitati industriale, logistice sau de servicii.

Sofimat Logistic Park cuprinde 18 hale industriale moderne ce cumuleaza o suprafata totala de circa 35 200 mp. Suprafata utila pe fiecare hala este de aproximativ 2000 mp.

Halele industriale sunt construite din panouri termoizolante fixate pe o structura de grinzi cu zabrele sprijinite pe stalpi din beton armat.
Halele au dimensiunile de:  96 m X 18 m X 7.5 m sau 100m X 22m X 12m.

 

 


Halele industriale existente pot fi inchiriate integral sau partial in sensul ca pot fi compartimentate  in suprafete mai mici, in functie de solicitarile clientilor.
Suprafatele ce pot fi inchiriate pot fi intre 500 mp si 7200 mp.
In fiecare hala sunt amenajate spatii pentru birouri, spatiu pentru servit masa, vestiare si instalatii sanitare. De asemenea in imediata vecinatate a halei, pe platforma betonata, sunt delimitate spatii exterioare pentru depozitare si parcare.

Halele sunt prevazute cu pardoseli din beton super finisat, cu grosime de 20 cm. Acestea sunt rezistente la trafic mare si tonaj ridicat.
Accesul in interiorul halelor se face atat prin usi pietonale cat si usi sectionale industriale cu dimensiuni de 5m x 4.2m, ceea ce permite circulatia in interior a autovehiculelor de transport si descarcare, precum si introducerea facila de utilaje sau linii de productie.

Fiecare hala dispune de acces direct la utilitati: curent electric, gaz, apa, canalizare si comunicatii, instalatii si hidranti pentru stingerea incendiilor. Facturarea si monitorizarea consumurilor de utilitati se face individual.
Halele dispun atat de iluminat artificial cat si de luminatoare generoase pozitionate in plafonul halei pentru captarea luminii naturale in vederea reducerii costurilor pentru iluminat.
Incalzirea halelor se face prin generatoare de aer cald conectate la tubulatura centralizata de distributie a aerului cald in incinta sau prin instalatii cu tuburi radiante.

Pentru asigurarea logisticii de materiale, parcul logistic are in dotare utilaje moderne pentru incarcarea si descarcarea marfurilor: motostivuitoare Linde cu capacitati intre 3.5 tone si 8 tone si poduri rulante montate in incinta halelor, cu   capacitati intre 3.5 tone si 10 tone.

Spatii pentru birouri

Complementar birourilor amenajate in incinta fiecarei hale industriale, Sofimat Logistic Park pune la dispozitia clientilor sai birouri, sali de conferinte, protocol, training-uri, etc. amenajate in 3 cladiri  administrative moderne.

Suprafata totala a spatiilor pentru birouri in cladirile administrative este de aproximativ 2700 mp.

Spatiile pentru birouri din cladirile administrative ale Sofimat - Logistic Park reprezinta o alegere corespunzatoare in stabilirea sediilor pentru firme, reprezentante sau a altor birouri administrative ce nu pot fi plasate in hala de productie.

Din birourile aflate in cladirile administrative este asigurat accesul direct catre orice alt punct de pe teritoriul Sofimat – Logistic Park. Birourile pot fi recompartimentate, reamenajate si redecorate la cerere.

Sunt asigurate, de asemenea, spatiile pentru parcare aferente, paza cu firme specializate, controlul acces permanent, supravegherea cu camere video.